Drept Contraventional

Dreptul contravenţional poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de drept public, care reglementează relaţiile sociale cu privire la contravenţia şi contravenţionalitatea, care au drept scop protecţia juridică a unor valori sociale stabilite de legislaţia contravenţională.

Drept contravențional

Elaborarea de opinii juridice privind legalitatea proceselor-verbale de contravenţie.

Redactarea și înregistrarea pe rolul instanțelor de judecată a plângerilor contravenționale împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor.

Asistare și reprezentare juridică în fața instanțelor competente în soluționarea litigiilor ce au la bază contestațiile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție.

Redactarea și obținerea certificatelor de grefă, necesare în vederea recuperării permisului de conducere auto până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale.

 

Trimiteți un mesaj

Completați formularul de contact cu informații despre situația dumneavoastră.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personale in conformitate cu Politica de confidentialitate

Avocat în cadrul Baroului București, venim în sprijinul dumneavoastră cu servicii de consultanță, asistare și reprezentare juridică în diverse domenii ale dreptului.

Cabinetul nostru vine în sprijinul dumneavoastră cu o gamă variată și complexă de servicii, cu scopul de a vă oferi o soluționare a problemelor într-o manieră cât mai rapidă și avantajoasă.

Principala noastră misiune este de a identifica cele mai bune soluții pentru clienții noștri cu maximă promptitudine și eficiență.

Informarea permanenta și menținerea unui dialog constant cu clientul, bazat pe respectarea celor mai înalte standarde etice, menținerea integrității și competenței în profesia de avocat, sunt valori esențiale pentru cabinetul nostru.

Ana Alexandrov – Avocat

Așteptăm întrebările dumneavoastră!

 

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Adresa
Mun. București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, et. 2, ap. 4, sector 4