Poți interna o persoană fără acordul ei? Internarea nevoluntară
Internarea unei persoane într-o unitate medicală fără consimțământul acesteia reprezintă o măsură excepțională, care poate fi dispusă doar în condițiile strict prevăzute de lege. În practică, astfel de situații apar mai ales în cazul persoanelor care suferă de tulburări psihice severe și care, din cauza stării lor, pot reprezenta un pericol pentru ele însele sau pentru cei din jur. În România, internarea nevoluntară este reglementată prin Legea nr. 487/2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice.
Ce înseamnă internarea nevoluntară?
Internarea nevoluntară reprezintă internarea unei persoane împotriva voinţei sau fără consimţământul pacientului. Internarea nevoluntară se realizează numai în secţii de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice.
Această măsură nu poate fi dispusă arbitrar și nu poate avea rol de sancțiune sau constrângere. Legea prevede condiții stricte pentru protejarea drepturilor și libertăților persoanei vizate.
În ce situații poate fi dispusă internarea fără acord?
Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 487/2002, procedura de internare nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate.
Potrivit dispozițiilor art. 54 din același act normativ: „O persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că:
a)din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b)în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.”
Prin urmare, simplul comportament dificil, conflictele familiale sau refuzul unei persoane de a urma anumite recomandări nu justifică automat internarea nevoluntară.
Cine poate solicita internarea nevoluntară?
Potrivit legii, solicitarea poate fi formulată de:
a)medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;
b)familia persoanei;
c)reprezentanţii administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul social-medical şi de ordine publică;
d)reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror;
e)instanţa de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătăţii mintale a unei persoane aflate în cursul judecăţii ar putea necesita internare nevoluntară.
Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către aceste persoane, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute.
Cine decide internarea? Poate familia să interneze pe cineva cu forța?
Nu. Familia nu poate decide singură internarea unei persoane.
Evaluarea este realizată de un medic psihiatru abilitat, iar măsura trebuie ulterior analizată de comisia de revizie medicală din cadrul unității sanitare.
Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse şi după aprecierea oportunităţii internării nevoluntare, are obligaţia de a informa imediat persoana respectivă şi reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum şi cu privire la propunerea de a o supune internării nevoluntare. Totodată, în termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentaţia necesară propunerii de internare nevoluntară unei comisii special constituită şi informează persoana că va fi examinată de către această comisie, aducând aceasta la cunoştinţa reprezentantului legal sau convenţional al pacientului.
Propunerea de internare nevoluntară este analizată de o comisie special constituită în cadrul unității medicale, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea documentației.
Comisia este alcătuită din 3 membri numiți de managerul spitalului: 2 medici psihiatri și un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societății civile.
Decizia de internare nevoluntară a comisiei va fi înaintată de către conducerea unităţii medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză.
Până la pronunţarea hotărârii instanţei cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntară, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de către comisie la un interval ce nu va depăşi 5 zile.
Cum se realizează judecarea cererii?
Judecarea se face în regim de urgenţă, în camera de consiliu.
Participarea şi ascultarea pacientului sunt obligatorii, dacă starea sănătăţii sale o permite. În caz contrar, judecătorul poate dispune audierea pacientului în unitatea sanitară.
Pacientul va fi apărat din oficiu, dacă nu are apărător ales, iar participarea procurorului este obligatorie.
Pacientul şi reprezentantul legal sau convenţional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, în condiţiile legii.
Instanţa hotărăşte, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare.
Dacă instanţa apreciază că nu se impune menţinerea internării, însă tratamentul este necesar, poate dispune, după ascultarea reprezentantului legal ori convenţional al pacientului, înlocuirea internării medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin reţeaua ambulatorie teritorială de psihiatrie.
Dacă instanţa judecătorească competentă nu confirmă internarea nevoluntară, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitalicească sau poate solicita, în urma consimţământului scris, continuarea tratamentului.
Internarea nevoluntară este o măsură permanentă?
Nu. Măsura trebuie menținută doar atât timp cât există motivele care au determinat internarea.
Starea pacientului este reevaluată periodic, iar dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile legale, internarea trebuie încetată.
Limitarea drepturilor pacientului
Limitarea libertăţilor individuale ale pacientului internat nevoluntar poate fi justificată numai prin raportare la starea de sănătate a pacientului şi la eficienţa tratamentului. Nu pot fi limitate următoarele drepturi:
a)comunicarea cu orice autoritate, cu membrii familiei, cu reprezentantul legal sau convenţional ori cu avocatul;
b)accesul la corespondenţa personală şi utilizarea telefonului în scop privat;
c)accesul la presă sau la publicaţii;
d)dreptul la vot, dacă nu se află într-o situaţie de restrângere a drepturilor cetăţeneşti;
e)exercitarea liberă a credinţei religioase.
Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcţionare a unităţii spitaliceşti.
Internarea nevoluntară nu constituie o cauză de restrângere a capacităţii juridice a pacientului.
Concluzie
Internarea unei persoane fără acordul său reprezintă o măsură excepțională, permisă doar în situații strict reglementate de lege și supusă unor garanții importante pentru protejarea drepturilor persoanei.
Pentru asistență juridică privind procedurile de internare nevoluntară, drepturile pacientului sau contestarea măsurilor dispuse, ne puteți contacta la adresa de e-mail contact@avocat-alexandrov.ro sau prin formularul de contact de pe site-ul Cabinetul de Avocat Ana Alexandrov.
