Ce este capitalul social al unei firme – explicație juridică

Ce este capitalul social al unei societăți? 

Când înființezi o firmă, una dintre primele noțiuni juridice cu care te confrunți este capitalul social. Deși pare un detaliu pur contabil, acesta are o semnificație juridică importantă – este temelia patrimonială a societății și o garanție minimă pentru creditori.

În continuare, îți explic ce este capitalul social, cum se constituie și de ce este esențial pentru funcționarea legală a oricărei firme.

Capitalul social reprezintă totalitatea aporturilor în numerar și/sau în natură aduse de asociați sau acționari la momentul constituirii societății. Cu alte cuvinte, este suma cu care fondatorii contribuie la formarea patrimoniului inițial al firmei, în schimbul căreia dobândesc părți sociale (în cazul SRL-urilor) sau acțiuni (în cazul SA-urilor).

Rolul juridic al capitalului social

Capitalul social are mai multe funcții esențiale:

  • Funcția de garanție – reprezintă o minimă garanție pentru terți și creditori că firma dispune de un patrimoniu propriu distinct de cel al asociaților;
  • Funcția de repartiție – determină proporția în care asociații participă la profituri și pierderi;
  • Funcția de control – stabilește ponderea dreptului de vot în adunarea generală, în funcție de valoarea părților sociale deținute.

Valoarea minimă a capitalului social

În prezent, capitalul social minim pentru un SRL este de 1 leu. Totuși, începând cu 1 ianuarie 2026, pragul se va modifica, după cum urmează:

  • 500 lei – pentru SRL-urile cu o cifră de afaceri sub 400.000 lei;
  • 5.000 lei – pentru SRL-urile cu o cifră de afaceri peste 400.000 lei.

Mai multe informații pe această temă veți regăsi accesând articolul acesta.

Cum se constituie capitalul social

Aporturile aduse de asociați pot fi de două feluri:

  • Aporturi în numerar – sume de bani depuse în contul societății la constituire;
  • Aporturi în natură – bunuri mobile, imobile, etc.

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.

Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată. Aporturile în creanţe sunt liberate, potrivit art. 84 din Legea nr. 31/1990.

Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului social.

Este important de reținut că într-un SRL, asociații răspund numai în limita capitalului social subscris, ceea ce înseamnă că nu pot fi urmăriți personal pentru datoriile societății, decât în cazuri excepționale (ex: atragerea răspunderii patrimoniale conform art. 169 din Legea insolvenței).

Capitalul social nu este doar o formalitate contabilă, ci un element esențial al identității juridice a firmei. El exprimă angajamentul financiar al asociaților, conferă stabilitate societății și garantează, într-o anumită măsură, încrederea terților.

Dacă vrei să pornești o afacere nouă, citește și ghidul complet de înființare SRL aplicabil în 2025.

Înființare SRL 2025: ghid complet, pași, acte și costuri

avocat Ana Alexandrov, înființare SRL, deschidere firma, înființare firma online, majorare capital social, capitalul social
Avocat Ana Alexandrov

Dacă urmezi pașii de înființare a unei societăți și ai nevoie de asistență juridică, te putem ajuta cu pregătirea documentelor necesare și depunerea documentației la ONRC. Ne puteți contacta accesând formularul contact – click aici, ori telefonic/e-mail/whatsapp.

Un comentariu la „Ce este capitalul social al unei firme – explicație juridică”

Lasă un comentariu

Aveți nevoie de ajutorul unui avocat?

Adresa
Mun. București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, et. 2, ap. 4, sector 4